Mama Luizei Melencu anunță că va merge în Italia să-și caute fiica: Orice minut m-a costat

Mama Luizei Melencu anunță că va merge în Italia să-și caute fiica: Orice minut m-a costat
Publicat: 09/11/2019, 11:24

„Asta și fac (merge în Italia să o caute personal pe Luiza, n.r). Orice detaliu, orice minut m-a costat. Autoritățile nu au făcut nimic până s-a aflat cazul Alexandrei. Sunt 7 luni, răspunsul este: „Nu există nimic concret”. Mă oprește un zid. Exclus declarația lui Dincă (potrivit căreia a omorât-o pe Luiza, n.r.)”, a spus Monica Melencu la Antena3.

Mama Luizei este convinsă că fiica sa a fost răpită de o rețea și că încă este în viață.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani ucisă de Gheorghe Dincă, a spus vineri seară că familia Luizei Melencu ar fi recunoscut-o pe fată într-un filmuleț pe care îl deține și care a fost făcut recent în Italia.

Ulterior, mama Luizei a afirmat că tânăra din imagini seamănă cu fiica sa, dar vocea nu se aude foarte bine.

Pe de altă parte, Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, a precizat, pentru MEDIAFAX, că pe niciun canal de cooperare internațională – autorități judiciare, cooperare polițienească – nu există indicii care ar putea susține afirmațiile lui Cumpănașu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Dezvoltator imobiliar, despre investiția într-un apartament la Cluj: „E atractivitatea prostului. Treceți pe lângă blocurile...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Propunerea lui Erdogan: înghețarea conflictului din Ucraina și amânarea cu 10 ani a discuțiilor privind...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Primele imagini de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Peste o sută de persoane s-au adunat să-i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Alertă alimentară în Germania. Un produs românesc, scos de pe piață
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
VIDEO Cum interpretează Daria Crișan melodia tatălui ei - "Dacă pleci"? Imaginile au topit inimile...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Angajații sunt evaluați mai aspru atunci când finalizează sarcini cu întârziere, arată un studiu